If criticism of reason teaches us that we can't know anything unrelated to experience, can we have hypotheses, guesses, or opinions about such matters? We can only imagine a thing that would be a possible object of experience. The hypotheses of God or a soul cannot be dogmatically affirmed or denied, but we have a practical interest in their existence. It is therefore up to an opponent to prove that they don't exist. Such hypotheses can be used to expose the pretensions of dogmatism. Kant explicitly praises Hume on his critique of religion for being beyond the field of natural science. However, Kant goes so far and not further in praising Hume basically because of Hume's skepticism. If only Hume would be critical rather than skeptical, Kant would be all-praises. In concluding that there is no polemical use of pure reason, Kant also concludes there is no skeptical use of pure reason. In section II, the discipline of pure reason in polemics, in a special section, skepticism not a permanent state for human reason, Kant mentions Hume but denies the possibility that skepticism could possibly be the final end of reason or could possibly serve its best interests.[65]
Așa cum o va spune în Prolegomene, a fost deșteptat din "somnul dogmatic" de lectura cărții lui David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc. Va analiza operele lui Newton, Hume și mai ales Rousseau, care, după propriile-i cuvinte, îl aduc pe "drumul drept" și îi provoacă o "revoluție în reflecție". Kant crezuse până atunci că sursele cunoașterii nu se află în experiență ci în spirit, în rațiune. Aceasta era teoria intelectualistă sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotrivă, toate cunoștințele noastre sunt ivite din experiență. Originalitatea filozofiei kantiene, sprijinită pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta în încercarea unei sinteze a amândurora, ideea că experiența și judecata permit deopotrivă cunoașterea. Așa cum va scrie mai târziu, intuiția fără concept e oarbă iar conceptul fără intuiție este vid. Ceea ce caută Kant e înainte de toate un fundament pentru uzul rațiunii, ceea ce implică recunoașterea limitelor puterii sale. Acestea vor fi temele celei dintâi mari opere kantiene (scrisă în patru luni), Critica rațiunii pure, a cărei primă ediție datează din 1781. Kant avea 57 de ani și era deja celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevărata sa operă abia începe.
kant critica ratiunii pure pdf 13
Download Zip: https://monsflorpdiuyu.blogspot.com/?so=2vCL4a
Rămân prin urmare de reconciliat sferele naturii, în care condițiile de posibilitate ale cunoașterii au fost determinate în Critica rațiunii pure, și ale libertății, al cărei fundament a fost stabilit în Critica rațiunii practice. Aceasta e tema Criticii puterii de judecare care a apărut în 1790 și marchează desăvârșirea esențialului filozofiei kantiene. 2ff7e9595c
コメント